Specia Mimoză, caracteristica esenţială : lipsa de bun simţ de calibru butucănos

Toată viaţa am auzit de la unul şi de la altul că este mai bine să îţi pară rău că ai tăcut decât că ai vorbit. Teorie perfect corectă gramatical, comportamental, dar câteodată pur şi simplu imposibil chimic.
Mărturisesc că tolerez cu stoicism mârlăniile altora, pentru că – recunosc – am şi eu destule scame, am citit undeva că nimeni nu-i perfect, deci la faza asta am o scuză ştiinţifică.:) Dar chiar nu pot – şi nu vreau - să mă abţin de la împroşcatul cu “urări de bine” din specia veninoase, morbide sau cu trimitere la familie, când mi se înfăţişează dinaintea ochilor acel tip de mimoze lipsite până şi de umbra bunului-simţ - berze snoabe, strâmbe pe catalige, cu cap de paie şi buze cărnoase- în acele momente chiar îmi pare rău că trăiesc într-o lume care a inventat prea puţine cuvinte pentru a mă răcori toţi drăcii care mă călăresc.

Weekend-ul trecut mi-a fost dat să trăiesc multe experienţe minunate, să văd locuri foarte frumoase, să cunosc oameni faini, fragili şi deştepţi, cu carte şi dragoste-n suflet, dar ca o paranteză rotundă trebuie să precizez că am mai cunoscut şi un specimen de mimoză a cărui comportament m-a lăsat cu sufletul pămătuf de atâta greaţă existenţiala.
Mi-a fost dat să văd multe de-a lungul şi de-a curmezişul anilor mei, dar în ultima vreme dar ceea ce văd, aud şi miros îmi face gura pungă.
Am reuşit să îmi confirm pentru a unşpea mia oară că mimozele de duzină au declanşat o streche demografică, sunt din ce în ce mai multe şi mai nesimţite.
Acest tip de mimoze, în ultima vreme, nu sporesc prin polenizari fecunde, ci printr-o pandemie care a umilit orice tifos de bun simţ.
Pentru a istorisi întâmplarea cu “mimoza de duzină” trebuie musai să îmi cer scuze anticipat pentru tonul îngreţoşat, sictirit, în mod normal am o cu altă abordare, în principiu pot lua orice în râs, dar în unele întâmplări mă fac să mă cutremur musai peste opt grade pe scara Richter a lehamitei.
Situaţia cu mimoza cu pricină a stat în felul următor: conjunctura a făcut să trebuiască să fac cunoştinţă cu patru personaje, două cupluri.
Eu că o persona de bun-simţ (că aşa îmi place să mă socot) am întins mâna dreaptă şi printr-o strângere de mâna m-am antepronunţat încântată de cunoştinţă – am făcut cunoştinţă aşa, cum am învăţat că se face din acele almanahuri ale bunului-simt -, oamenii civilizaţi, trei la număr – au procedat la fel - asta până a venit rândul mimozei care cu gura mare, fără direcţie ca o lipitoare sătulă, şi-a rostit stâlcit numele şi a întins mâna STÂNGĂ?! (asta probabil pentru că mâna dreaptă era ocupată cu o veritabilă sarsana poleită cu lac).
Da... probabil din aia a întins mâna stângă, să i se vadă sarsanaua pentru care renunţase la o parte din accesorii, în primul rând la creier – se pare că, creierul e ieşit din trend - nu se mai poartă circumvoluţiunile, adică în general nu se mai poartă nimic dacă nu e întins şi dat cu gel.
Mărturisesc că mimoza de duzină m-a enervat peste măsură. Dar nu mai pot să înţeleg, probabil îmbătrânesc şi d-aia pe an/zi/minut/secundă/milisecundă ce trece devin din ce în ce mai puţin înţelegătoare cu noile curente, cu lipsa de bun simţ ostentativ etalat, cu libertăţile clamate-n gura mare cu dezacorduri pe măsură.
De fapt era un eufemism, nu-s neînţelegătoare, ci refractara până la opacitate! Ca un geam!
Mă declar refractară la cangrena consumului social cât se poate de facil - existent la toate nivelurile publice - doar de dragul notorietăţii care să incumbe parvenitismul, prin ridicarea dobitocimii la rang de modă, de regulă sau de pretiosenie în cash, bolide şi swarovsky de tip cocalar, pitipon care a sindromizat o scară mult mai largă de suflări decât credem noi.
N-am nimic (numai) cu mimoza asta, atâta doar că, deocamdată, ea exprima cel mai crăcănat stadiul moral şi pregatirea multor femei din ziua de azi. Mă îngrozesc când văd cum la fiecare pas mi-e dat văd cum se leagănă câte-o fleandură din asta care sfidează orice rămăşiţă de bun simţ.
Mă îngrozesc când văd masculii de lângă ele care sunt mulţumiţi au pus laba pe câte-o ţoapă care, sastisita de pâinea cu parizer şi de geanta de muşama, a observat într-o zi, în oglindă, că are fund competitiv şi a trecut la produs.
Cui pe cui se scoate, masculul lat e mulţumit cu paiaţa lui, iar mimoza zice mersi că a găsit un bou la timp, cât încă nu i s-a instalat vreo celulita-n destinul ei luminos şi poate să mai presteze.
În situaţia anterior prezentată – întinsul mâinii stângi - n-am nimic cu masculul (?!) şi în definitiv nici cu paiaţa lui, dar înainte să o expună în public, ar fi de bun simţ să o educe, cât de puţin, în prealabil.

P.S. Prietenilor, celor dragi mine, le recomand că înainte de a se înfăţişa cu o mimoză de tipul mai sus exemplificat - şi să se facă de râsul-plânsul lumii - să ia în considerare că sora mâinii stângi e mâna dreaptă (nu este mai frumoasă dar este mai sănătoasă.... reputaţiei cel putin).